Se cer măsuri stricte în Europa? Nivelul de contagiozitate este mai mare acum la noile tulpini ale coronavirusului

22 01. 2021, 08:52

Nu este o veste tocmai bună! Centrul European pentru Controlul Bolilor – CNDC solicită ca statele Uniunii Europene, 27 la număr, să fie vigilente și să continue cu prelungirea măsurilor stricte, deoarece nivelul de contagiozitate ale noilor tulpini este, în continuare, ridicat.

În cursul zilei de joi, CNDC a făcut o solicitare către membrii să ia în calcul pregătirea mai multor măsuri stricte pentru oprirea noii tulpini a coronavirusului. De asemenea, se cere consolidarea capacității de testare și detectarea mai bună a noilor variante de coronavirus – din Marea Britanie, Africa de Sud sau Brazilia.

„Mesajul esenţial este vă vă pregătiţi pentru o escaladare rapidă de la rigoarea măsurilor (pentru a contracara virusul) în săptămânile care vin cu scopul de a menţine capacităţi de îngrijire, precum şi de a accelera campaniile de vaccinare”, a scris ECDC în actualizarea evaluării riscurilor în UE.

„Dat fiind că populaţiile responsabile de transmitere nu vor fi vaccinate pentru încă câteva luni, este recomandat ca statele membre să fie prudente înainte de a le relaxa măsurile de restricţie. Din cauza dovezilor contagiozităţii semnificativ mai mari a noilor variante care îngrijorează, autorităţile naţionale ar trebui să fie pregătite să ia măsuri şi mai stricte şi să încurajeze populaţia să le respecte”, pledează ECDC în raport, arată Adevărul.

Bilanț coronavirus România. 2878 de cazuri noi și 69 de decese în ultimele 24 de ore

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.878 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. Până astăzi, 17.554 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.068. Dintre acestea, 1.005 sunt internate la ATI.

Pe teritoriul României, 48.505 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.348 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 75.834 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 157 de persoane.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.244.752 de teste RT-PCR și 63.108 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.552 de teste RT-PCR (16.496 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.056 la cerere) și 5.474 de teste rapide antigenice.

Sursă foto: Pixabay